Sînt pierdut,
Pierdut într-un labirint abstract,
Dar care circulă
Prin venele mele,
Cu o uluitoare lipsă de vină.
Rătăcesc de cîteva eternităţi,
Iar lanţurile vrajei tale
Nu par să slăbească.

Defapt, sunt un rob.
Sunt exploatat zilnic,
Fără să mi se ofere
Hrana ce-o rîvnesc.
Sunt înfometat de valoare.
Tu, mă lipseşti
De-o simplă banalitate,
Mă sugrumi cu cei doi ochi-venere.
Acum sunt secat.
Mi-ai extras lacom seva.
Satisfacţia ce ţi-o provoacă priveliştea,
Îmi străpunge lent fiinţa
Mai sfîşietor
Decît suliţa lui Ares,
Sabia Atenei.

Probabil, am fost un Titanic.
Străluceam în aur şi rubin.
Îmi etalam luxul.
Veşnicia se limita la o glumă.
Azi, sunt răpus…meritat.
Făţărnicia şi supraestimarea m-au lichidat.
Sunt încătuşat
În propria-mi ruşine.
N-am ştiut să preţuiesc.
Blestemul ce mi l-ai îngăduit,
Mă va măcina toată jalnica existenţă.

Aş elogia o scurtă moarte.
Aş înjura un etern chin.                                                                                                                     @Vasile Calistru